marți, 6 iunie 2017

Vinurile de la Crama Odobești și prietenii săi din Cetatea Băniei



În fiecare lună bloggerii din Craiova au întâlnire cu vinurile de calitate de la cramele consacrate din Romania acompaniate de branzeturi. Aceste evenimente fac parte din proiectul Brânzeturi cum se cu….Vin inițiat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro. 


Vinurile sunt prezentate de proprietarul cramei sau reprezentanți ai acestuia, somelieri, degustatori. Am cunoscut oameni pasionati care doresc să împărtășească efortul uriaș pentru a obține vinuri de calitate. 

Săptămâna trecută a avut loc un nou eveniment. 
Pentru prima oara am fost invitați de reprezentantul unui magazin de vinuri. De obicei există o fractură de comunicare între cei care produc vinurile și clienți. Cei care vând vinurile nu se implică în organizarea unor evenimente în care să explice consumatorilor povestea lor. 

Liviu Dorel Ionescu ne-a invitat la restaurantul Hotelului Rexton să cunoaștem vinurile de la Crama Odobești. 

Am avut mai multe surprize. Vinurile au fost prezentate de Narcis Neagoe, absolvent al unui master dedicat vinurilor, din cadrul Facultății de Agronomie din Craiova. Sunt mulți absolvenți ai acestui master, dar foarte puțini își propun să pună în aplicare ce au învățat. Cunosc mai multi profesori care predau despre vinuri și m-am bucurat să cunosc un tânăr care vrea să aibă o carieră în domeniu. 


A mai fost o surpriză. De obicei la fiecare eveniment participă și prietenii noștri sau cei care își doresc să fie alături de noi. Acum au participat mulți tineri pasionati de instagram. Nu știau despre vinuri, dar au fost curioși să afle. 

În această atmosferă a început prezentarea vinurilor de la Crama Odobești, acompaniate de brânzeturile Delaco: Fetească Regală alături de Brie, Fetească Neagră și Cașcaval Sofia Delaco, Băbească Neagră împreună cu Grana Padano Delaco 

Vinul Fetească Regală prezentat este din 2013, un vin alb, sec și conține 12% alcool. Aromele plăcute de citrice și arome florale au atras comentariile noastre. Un soi autentic românesc, pe care putine crame l-au plantat.  
Asocierea propusă pentru acest vin a fost Ile de France, o brânză brie, considerată regina  brânzeturilor după ce a devenit brânza preferată a regelui Charlemagne, în secolul al VIII-lea. 



A urmat Feteasca Neagră producție din 2013. Feteasca Neagră, un alt soi autentic românesc, care necesită multă grijă în obținerea unui vin de calitate, este vinul pe care nu mă satur niciodată să îl descopăr.

 În plus, acest vin prezentat sub brandul Ștefan cel Mare, a venit la întâlnirea cu bloggerii alături de o legendă. Marele domnitor întorcându-se dintr-o bătălie a poposit într-un sat. Într-o cârciumă, o tânără l-a servit cu „un vin roșu și bun” și o doamnă mai în vârstă i-a umplut paharul cu un „vin roșu cu un gust excepțional”. Ștefan cel Mare le-a dat vinurilor câte un nume: Feteasca Neagră și Băbeasca Neagră
Feteasca Neagră este strălucitor, are arome de prune uscate și alte fructe roșii, în special mure.


Perechea acestui vin la degustare a fost Cascavalul Sofia de la Delaco. Cașcavalul este iubit de toti consumatorii. Unii spun că ar fi originar de prin sudul Italiei unde ar mai avea și azi ceva veri mai îndepărtati (mozzarella și caciocavalo). Alții menționează rădăcina cuvântului -“caș” care arată originile sale aromâne. 

Cașcavalul Sofia de la Delaco este asocierea ideală cu Feteasca Neagră, are un gust ușor sărat și are o aromă fină.  

Aceasta este combinația preferată din această seară. Pentru Feteasca Neagră aleg cuvântul magic: autenticitate. Pentru Cașcavalul Sofia aleg cuvântul magic poveste și pentru asocierea lor aleg: prietenie



Băbeasca Neagră din 2013, un soi tradițional românesc cu arome de cireșe negre, asociat cu Grana Padano, o brânza maturată și cu o istorie veche de 900 de ani au încheiat această minunată seară. 

Ce mi-a plăcut? L-am cunoscut pe domnul Liviu Dorel Ionescu, un om pasionat care vinde vinuri românești și se implică în promovarea lor, l-am cunoscut pe Narcis Neagoe, un tânar absolvent care și-a propus să promoveze vinurile, am aflat legenda vinurilor Feteasca Neagră și Babeasca Neagră și am avut alături ca de obicei brânzeturile foarte bune de la Delaco.


sâmbătă, 27 mai 2017

Zâna Măseluţă, în misiune alături de Răbdărică şi Mofturică



Lumea lui MOMO, atelierul de creație și recreație. Așa i-am descoperit acum mulți ani, erau în mijlocul părinților și copiilor. Spun povești și poveștile lor nu se termină cu am încălecat pe o șa. Povestești prietenilor și aștepți să îi vezi din nou. 

Actorii care dau viaţă spectacolelor spun: “Ne propunem să educăm viitorul public de teatru, promovând acele valori morale de care fiecare copil are nevoie în viaţa de adult: iubire, generozitate, responsabilitate, toleranță, onestitate, încredere. Teatrul îi poartă prin imaginar, cu o încărcătură mare de magie. Teatrul îi aduce prin poveste atât în propria lor realitate cât şi a adulţilor”

Îmi plac personajele din lumea lui Momo și toata lumea a auzit de Zâna Măseluță. În curând vine la întâlnirea cu copiii din Craiova, împreuna cu spiridușii lui Moș Crăciun Răbdărică și Mofturică. Au o misiune specială, după ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun. 



Bebevesel.ro vă invită la un spectacol dedicat celor care au dinţişori de lapte şi se gândesc deja la magiile Zânei. Este plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”. 
Spectacolul are loc în data de 1 iunie 2017, ora 11.00 la Casa Armatei. Copiii vor învăţa despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţă fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. 




Spectacolul are loc în data de 1 iunie 2017, ora 11.00 la Casa Armatei. Copiii vor învăţa despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţă fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino. 
Oana Răsuceanu semnează scenariul și regia spectacolului. Cele trei personaje sunt interpretate de Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu, Irina Velcescu. Durata este de 45 de minute și este recomandat copiilor între 4-10 ani.

Alte informații puteti obține la tel : 0727.229.185. 
Și acest spectacol susține copiii cu autism de la centrul ANCAAR Craiova. În decembrie 2016, evenimentul realizat de trupa de teatru Momolino din Bucuresti la invitația Bebevesel.ro, a permis sprijinul acestor copii cu peste 2.000 de lei.

duminică, 14 mai 2017

Opera Română Craiova, pe harta europeană a operei



Am descoperit opera în studenție, înainte de 1989. Erau multe emisiuni la televiziune cu soliștii de la Opera Română din București și îmi doream să văd un spectacol. 
Când am ajuns la facultate în București, am cumpărat bilete la Evgheni Oneghin. Am ajuns mai devreme și am fost fascinată de lumea îmbracată elegant care traversa parcul din fața operei. La intrare se discuta despre spectacolele pe care le-au vazut de curând, despre soliști, despre orchestră. Este un public fidel. Mi-a plăcut atmosfera aceasta,  mi-am descoperit locul și așteptam să înceapă spectacolul. Nu știu când a trecut timpul, țin minte și acum decorul și cât de mult mi-a plăcut relația solistilor cu publicul. 
Am plecat de mulți ani din București, dar îi urmăresc și acum. Parcul din fața operei s-a modernizat, există finanțatori pentru anumite spectacole și mă bucur că vin mulți tineri. 
Acum locuiesc în Craiova și promovez spectacolele de la Opera Română Craiova. Am descoperit un public fidel care discută despre spectacole și despre artiști. 


Merg la operă alaturi de prietenii mei, bloggerii din Craiova. Am fost la repetitia unui spectacol, după aceea la premieră și așa mi-a fost mai ușor să scriu pe blog.



 
După premieră am urcat pe scenă să felicităm întreaga echipă și artiștii ne-au primit cu multă bucurie. 

Craiova este pe harta europeană a operei. Opera Română Craiova sărbătorește în perioada 5-14 mai 2017, Zilele Europene ale Operei, alăturându-se celor peste 70 de instituţii şi companii de profil din 18 ţări de pe continent. Ediția de anul acesta, intitulată „Opera Panorama, este o sărbătoare a diversității operei, o invitație de a descoperi ce are unic fiecare companie de operă. Manifestările sunt menite celebrării operei, având scopul de a contribui la aducerea ei în prim-planul practicilor culturale şi de a spori aprecierea ei în societatea actuală. 

Vă invit la spectacolele Operei Române din Craiova.

Digital Divas 2017, despre inspirație și brand personal



Gabriela Lungu ne-a îndrumat să reinstaurăm cuvântul “divă” nefabricat, să vorbim despre dive puternice. Să putem spune că suntem dive, avem curaj și ne implicăm. Este important să arăți că esti competitiv, să fii activist și să te implici într-o cauză. Am învățat că trebuie să marchezi teritoriul și să creezi dezbatere. 

Chris Simion ne-a spus că îi place să modifice și să nască întrebări. Instrumentele cu care a lucrat sunt credința și curajul și cel mai important este să inspiri cititorii să rezoneze cu tine.



Am participat în 2015 și în 2016 la DigitalDivas by AVON, cel mai important eveniment dedicat industriei online de fashion&beauty din România, am cunoscut profesioniști pe care îi admir de mulți ani și îmi doream să îi întâlnesc. 
Discursul lor m-a motivat și urmăresc proiectele în care se implică.




 
În fiecare an aștept cu nerăbdare Digital Divas by AVON organizat mereu la Palatul Bragadiru, o locație care oferă invitaților spații elegante dedicate conferinței și o grădină frumoasă în care profesioniștii stau de vorbă cu bloggerii. 




Anul acesta pe 17 mai, renumiți bloggeri, influenceri, specialiști în digital, artiști de make-up, stiliști de modă și celebrități media participă la Conferința și la Gala Premiilor Digital Divas. Temele alese sunt foarte interesante și îmi plac momentele în care bloggerii pun întrebări invitaților. 
Acolo întâlnești bloggeri pe care îi cunoști din on-line și bloggeri consacrați. 





Cei mai creativi și mai apreciați bloggeri de modă și frumusețe din România sunt premiați la Gala Premiilor Digital Divas.
 Categoriile sunt: Young Divas in Fashion Blogging, Young Divas in Beauty Blogging, Most Active Fashion Blogger, Most Active Beauty Blogger, Best Fashion Blog, Best Beauty Blog. Jurizarea este realizată cu ajutorul specialiștilor și a publicului. Mă bucur că în fiecare an sunt premiate YOUNG DIVAS IN BEAUTY BLOGGING.

Digital Divas, un eveniment despre inspiraţie, comunicare, networking şi implicare.