joi, 14 aprilie 2016

Richard al II-lea în montarea regizorală a lui Yukio Ninagawa în deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare



Festivalul Internațional Shakespeare din Craiova, un festival recunoscut și apreciat pe plan internațional se desfășoară în perioada 14 – 26 aprilie la Craiova, București, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea și Dr. Tr. Severin. Este o ediție specială dedicată aniversării a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare și este a zecea ediție a acestui festival internațional din Cetatea Băniei. 



Considerat printre cele mai importante la nivel mondial, prestigiul său a convins Teatrul Saitama din Tokyo să prezinte în deschiderea festivalului renumitul spectacol  “Richard al II-lea” în montarea regizorală a lui Yukio Ninagawa. 
Aflată pentru prima oară în România, trupa Teatrului Saitama propune o interpretare modernă, aducând pe  scenă un numar impresionant de actori (peste 60) reunind pe mai vârstnicii membri ai Saitama Gold Theatre și pe reprezentanții tinerei generații din cadrul Saitama Next Theatre. Yukio Ninagawa a fost distins de-a lungul carierei de peste șase decenii, cu numeroase premii internaționale și a colaborat cu teatre renumite din Europa, America și Canada.



Trupe de pe 4 continente, 46 de spectacole de teatru, dans în aer, acrobații, concerte. 
Teatrul Schaubuhne din Berlin va prezenta “Richard III” în regia lui Thomas Ostermeier (marea revelaţie a Festivalului de la Avignon din 2015), vom urmări “Macbeth” pus în scenă la Baltic House Theatre Festival de marele regizor al lumii, Luk Perceval și propunerea Teatrului Shakespeare Tobacco Factory din Marea Britanie cu “Hamlet” în regia lui Andrew Hilton. Worcester Repertory Company din Worcester prezintă  “Comedia erorilor” în regia lui Ben Humphrey,  iar Teatrul Flaut din Stratford-upon-Avon ne surprinde cu “Hamlet” realizat de Kelly Hunter. Teatrul Municipal din Beer Sheva prezintă “Romeo şi Julieta”, pus în scenă de Irad Rubinstein, Teatrul Laborator “Sfumato” din Sofia cu “Poveste de iarnă”, în regia Margaretei Mladenova, Compania A & M Production din Africa de Sud, cu spectacolul „Hamlet”, realizat de Fred Abrahamse. 


Sunt programate de asemenea, recitaluri shakespeariene ale unor actori din Suedia, Polonia şi India, concerte cu lucrări inspirate din creaţia shakespeariană, realizate de formaţii din Marea Britanie, Portugalia, Belgia şi Statele Unite ale Americii. 

România prezintă spectacolul „Julius Caesar” de la Teatrul Naţional Marin Sorescu Craiova, în regia lui Peter Schneider, un interesant spectacol comunitar realizat la Craiova „Romeo și Julieta” în regia lui Philip Parr și provocatorul „Regele Lear” realizat de Gavril Pinte, pe un scenariu de George Banu, la Teatrul de Stat Oradea. 
„Furtuna”, în regia Alinei Hiristea de la Teatrul de Păpuşi Gong din Sibiu şi “Folia, Shakespeare & Co”, realizat de „Gigi Căciuleanu Dance Company” la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în regia şi coregrafia lui Gigi Căciuleanu completează programul festivalului.

Premiul Europa pentru Teatru va avea loc la Craiova, odată cu Festivalul Internaţional Shakespeare. 
Premiul Europa pentru Teatru, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European şi al Consiliului Europei, reprezintă cea mai importantă recompensă teatrală europeană, comparată adesea cu Premiul Oscar pentru film, premiul fiind catalogat de Parlamentul European şi Consiliul Europei încă de la fondarea sa, din 1986, drept „Organizaţie de interes cultural european”. 
Această onoare  reprezintă aprecierea la nivel mondial a calitatii evenimentelor prezentate publicului în Cetatea Băniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu