duminică, 27 noiembrie 2016

Cursuri gratuite de limbă polonă și burse oferite de universitățile din Polonia



Centrul de Limbă și Cultură Poloneză din Craiova va sărbători trei ani de activitate.  
Craiova are o relație strânsă cu Polonia. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial în noaptea de 17 spre 18 august 1939, guvernul Poloniei împreună cu tezaurul Poloniei şi o parte din armată au trecut graniţa României. 
În Palatul Jean Mihail, astăzi Muzeul de Artă, au fost găzduiți președintele Poloniei, comandantul șef al Fortelor Armate Poloneze și mulți polonezi. 
Centrul de Limbă și Cultură Poloneză promovează limba și literatura poloneză prin organizarea de expoziții, seri de film, muzică, poezie, descoperirea bucătăriei poloneze.

Magdalena Filary, directoarea centrului, organizează cursuri gratuite de limba polonă pentru toți studenții de la Universitatea din Craiova, pentru oamenii de afaceri şi pentru toti cei interesați. La sfârşitul cursului studenții vor primi atestat de limba polonă. 
Studenții pot beneficia de burse oferite de universitățile din Polonia și de stagii în cadrul parlamentului polonez. 
 În 13.11.2015, craiovenii l-au avut oaspete pe E.S. Dl Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei în România. 
Universitatea din Craiova a fost onorată să găzduiască expoziția de fotografie Parcuri Naționale din Polonia, o expoziție care a ajuns în Craiova dupa Haga și Paris. 
Directorul Parcului Naţional Karkonoski din Polonia, domnul Andrzej Raj, ne-a invitat într-o călătorie în cele 23 de parcuri, un proiect comun al Parcurilor Naționale și Ministerului Mediului din Polonia.
Seara, domnul ambasador a invitat bloggerii din Craiova, autorităţile locale și muzicienii filarmonicii la o recepție.
Toți o admirăm pe Magdalena Filary, directoarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Craiova, pentru energia și evenimentele speciale pe care le organizează. 
Anul trecut bloggerii din Craiova au sărbătorit Ziua României la Centrul de Limbă și Cultură Poloneză. Am adus brânzeturi, murături, zacuscă, dulceață și palincă. Magda ne-a adus pirogi, un fel tradițional polonez.

Și anul acesta sărbătorim împreună 1 Decembrie - Ziua României. 
Vă invit să urmăriți pagina de Facebook, să participați la cursurile de limba polonă și la activitățile organizate de Magdalena Filary la Centrul de Limbă și Cultură Poloneză din Craiova.  

marți, 15 noiembrie 2016

Bloggerii promovează covorul oltenesc



Poveștile din casa bunicilor sunt cele mai frumoase. Eram un copil mofturos și voiam să mă duc la joacă cu prietenii. Bunica avea un secret, știa să spună povești, multe povești. 
Le știam pe de rost, dar bunica îmi spunea mereu povești de când era și ea copil într-un sat din Oltenia. Acelea îmi plăceau cel mai mult, despre viața dintr-un sat de lângă Caracal. 

Oltenia este o zonă etnografică cunoscută, tradiția este foarte importantă. Mă fascina dorința fiecarei femei de a-și împodobi casa. Bunica mea povestea mereu despre serile lungi de iarnă în care stătea lângă războiul de țesut covoare. 

Mama ei avea cele mai frumoase modele, îi plăcea să combine culorile. Erau secrete modelele, fiecare femeie țesea toată iarna, iar primăvara se lăuda și era o concurență acerbă între ele. Și în timpul războiului mama bunicii mele a reușit să își ajute familia. 

Avea covoare frumoase și mergea cu căruța drum lung, în alte zone ca să vândă covoarele și să cumpere produse care nu se găseau la ei. Erau vremuri grele și lumea cumpăra strictul necesar, dar covoarele bunicii găseau cumpărători, erau femei care își doreau să le cumpere ca să își împodobească casa. Casa bunicii era plina de covoare oltenești, erau în fiecare cameră dar unele erau pastrate cu grijă. 

De atunci multe s-au schimbat. Acum bunicii nu mai sunt, casa nu mai e, numai poveștile din copilăria mea au rămas. 

Merg la târgurile meșterilor populari, acolo întâlnsc oameni pasionați care păstrează în continuare tradiția și țes la război minunatul covor oltenesc. 
Îmi place să îi descopăr și să stăm de vorbă. Culorile s-au mai schimbat și firul de lână e mai subțire acum. 

Acum câteva luni am fost la un curs de antreprenoriat. Am fost rugați să povestim despre afacerile pe care vrem să le dezvoltăm. Atunci am descoperit afacerea Covorul Oltenesc.
 Este de admirat curajul și pasiunea de a promova tradiția, de a transmite și altora povestea covoarelor tradiționale.


Este o afacere care acordă atentie promovării, are un site cu multe informatii și vă invit să îi descoperiți. Îmi plac foarte mult aceste covoare oltenești, sunt decorate cu simboluri autentic oltenești, sunt flori, frunze și ramuri, toate îți transmit o poveste. 


Coloritul este frumos, sunt culori pastelate, dar si culori aprinse. Un covor oltenesc albastru este preferatul meu, pentru camera fetiței mele.

 


O cameră de poveste, cu un covor cu povești frumoase.