Made by ROMÂNIA

 

Hyperion - Made by Craiova

 

                

        Conferința organizată în data de 3 iunie 2014 cu sprijinul Academiei de Studii Economice și cursdeguvernare.ro, a lansat o provocare: “De la Made in România, la Made by România, trecerea la nivelul următor”.  

       Craiova are multe proiecte “Made by Craiova”, iar Hyperion este doar unul dintre acestea.
         Înființată în 1999, Softronic continuă tradiția orașului Craiova de peste 50 de ani în construcția de locomotive electrice. Softronic produce locomotive și trenuri electrice noi, realizează reparații pentru locomotive electrice vechi și oferă soluții și echipamente pentru modernizarea acestora. 
Pentru activităţile de cercetare, dezvoltare și inovare, proiectul a fost cofinanţat din fonduri europene. Laboratorul de cercetare și dezvoltare permite creşterea calităţii și eficienţei activităţii și transformarea cercetărilor în produse noi de complexitate ridicată. Este de menționat faptul că transportul de persoane și bunuri este responsabil pentru un total de pâna la 30% din consumul final de energie din lume.
      Cel mai nou produs este rama electrică Hyperion care îndeplinește cerințele specifice standardelor Europene și are în componenţă cele mai performante echipamente feroviare produse de companii recunoscute în industria de profil pentru performanţele şi calitatea produselor. Hyperion este primul tren electric cu podea joasă fabricat în România. Acesta este acţionat de patru motoare asincrone fiecare având 430 kW, la frânare recuperează energia şi asigură un consum specific energetic la jumătate faţă de cel al unui tren clasic cu locomotivă şi vagoane. Rama se compune din patru vagoane cu podea joasă şi are o viteza maximă de 160 km/h, 188 locuri pe scaune, dotări speciale pentru persoanele cu dizabiltăţi, aer condiţionat, Wi-Fi, sistem modern de comunicare cu pasagerii, senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temperatura optimă și umiditatea.


 Hyperion a făcut demonstrația performanțelor la standardele europene în perioada 1 august – 13 septembrie 2014, pe ruta Craiova - București - Constanța, oferind o călătorie rapidă spre litoral. În prezent, doar infrastructura feroviară București-Constanța permite circulația trenului cu 160km/h. Gradul de încărcare a fost de peste 80% și călătorii au fost foarte mulțumiți de serviciile oferite. Totodată, personalul este foarte amabil și in tren este curațenie și siguranță permanentă, deoarece există personal de pază, personal pentru curațenie și doi sefi de tren care monitorizează calatoria. De asemenea, în fiecare tren există 5 locuri gratuite pentru biciclete oferite gratuit.
De la 15 septembrie Hyperion circulă deja pe ruta Craiova – Bucuresti – Brasov, însă în acest caz infrastructura feroviară este modernizată doar pe distanțe scurte. Călătoria durează 6 ore și bineințeles spațiile de la capătul vagonului vor fi destinate schiurilor.

     Compania Softronic din Craiova, a participat în luna septembrie 2014 la InnoTrans – cel mai mare târg din lume pentru tehnologia de transport. 
Peste 2.500 de companii din 50 de țări au prezentat la centrul expozițional Messe din Berlin, pe o suprafață de 160.000 mp, tehnologii de vârf și soluții integrate destinate mobilității. Au fost încheiate parteneriate și în anul 2015 produsele companiei vor fi prezente în Ungaria și Turcia.

Softronic reprezintă unul dintre principalii transportatori de marfă și de pasageri, oferind siguranță celor care călătoresc și o grijă sporită pentru mediul înconjurător. 
Este unul dintre proiectele MADE BY CRAIOVA.


4 studente românce au realizat prima înghețată eco din lume cu topinambur, premiată cu argint la Ecotrophelia


Conferința organizată de A.S.E. București și cursdeguvernare.ro, a lansat o provocare: “De la Made in România, la Made by România, trecerea la nivelul următor”.
Înghețata cu topinambur este un exemplu.
Echipa României a participat la competiția internațională Ecotrophelia, un fel de Champions League a produselor alimentare inovative și a obtinut medalia de argint pentru prima înghețată eco din lume ce are în compoziție o legumă, topinambur.
Studentele Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, Ionela Nechifor, Anca Isidor, Simona Sticlet și Ionica Verniceanu au prezentat înghețata eco-inovativa “Top-Ice”.Este, mai exact, un desert obținut printr-un proces special de congelare, a cărui compoziție include numai ingrediente naturale, fără adaos de zahăr sau aditivi. Unicitatea la nivel mondial este atribuită elementelor eco-inovatoare ale produsului finit: topinamburul și cătina sunt utilizate ca materii prime. Topinamburul este o legumă, fiind o premieră la nivel mondial prepararea unei înghețate care are drept materie primă o legumă.Produsul se adresează persoanelor de orice vârstă, inclusiv a celor care suferă de boli care nu le permit să consume dulciuri. De asemenea, acesta este conceput pentru copii și adulți care efectuează activități fizice și psihice intense. Juriul a apreciat nu numai folosirea inovativă a unor noi ingrediente alimentare naturale cum ar fi preparatul fără zahăr adăugat, dar și calitățile senzoriale superioare ale noii rețete de înghețată “TOP-ICE”.
Studentele au prezentat juriului informații despre ingredientele folosite, procesul de producție, caracterul inovator al produsului și au răspuns întrebărilor juriului alcătuit din specialiști din industria alimentară.Produsul a fost foarte apreciat datorită calităților senzoriale superioare.Produsul prezentat a fost obținut la nivel industrial într-o fabrică de profil și prezentat in caserole. Produsul respectă toate criteriile cerute de acest concurs: este cremos, extrem de sănătos datorită ingredientelor, este ușor de reprodus pe scară industrială de fabricile de înghețată( la nivel micro și mari companii) și este un produs alimentar eco-inovativ cu potențial comercial în Uniunea Europeană.
Pasiunea Ionelei Nechifor pentru cercetare, de a găsi soluții inovative pentru un produs care poate fi consumat și de persoanele care suferă de diabet s-a îmbinat cu pasiunea ei pe care o are pentru înghețată.Așa a apărut în laborator această rețetă care a avut nevoie de sprijinul unei echipe valoroase pentru a fi prezentată în cadrul unui concurs internațional. Echipa coordonată în activitățile de documentare și cercetare de conf. univ. dr. ing. ec. Adriana Dabija a fost felicitată de specialiști din importante companii alimentare din lume și acest rezultat demonstrează calitatea educației și prestigiul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava.
ECOTROPHELIA este competiţia cunoscută drept Champions League a produselor alimentare inovative care se adresează tuturor studenţilor din universităţile în care există facultăţi cu program de studii din domeniul ingineriei produselor alimentare, biotehnologiilor pentru industriile alimentare, chimiei sau ingineriei mediului.În fiecare an sunt premiate produsele alimentare eco-inovative cu potențial comercial în Uniunea Europeană.
Juriul a încurajat echipa de la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava să scoată cât mai curând acest produs pe piață.Echipa care a reprezentat România a primit şi un premiu de 4.000 de euro.Următorul pas este obținerea brevetului și dezvoltarea unei rețele de magazine în care vom găsi acest produs premiat la un concurs de prestigiu.
În 2013, România a fost reprezentată la acest concurs tot de o echipă de la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava.Concursul avut loc în Germania și produsul prezentat a fost “cașcaval cu păpădie și semințe de chia”.
Echipele care au caștigat etapa natională a acestui concurs din România, Anglia, Grecia, Franța, Islanda, Ungaria, Germania, Elveția,Serbia, Belgia, Slovenia, Spania, Olanda, Italia, Danemarca, Croația s-au intalnit la Paris in perioada 19-20 octombrie 2014 pentru a-și prezenta produsele în fața juriului. Juriul internațional a fost format din 26 de specialiști și condus de Michael E. Knowles, Președinte al Platformei Tehnologice Europene "Food for Life" și vice-președinte al Coca-Cola Company. Fiecare proiect a fost evaluat pe baza 10 criterii și a unei grile de 70 puncte, juriul acordând în final premii în valoare de 15.000 Euro.
Am urmărit acest produs de când a caștigat faza națională și se pregătea pentru concursul de la Paris.Susțin și promovez acest produs.Este un proiect Made by România.





Un brand “dulce” românesc de 50 de ani, CAVIT

“Ciocolățica delicioasă” de la Biofarm susține de 50 de ani pofta de mâncare a copiilor mofturoși și îi ajută pentru o creștere sănătoasă. Devenit între timp un adevărat brand autohton, CAVIT s-a reinventat cu formule noi și o imagine nouă, și nu doar pentru copii, ci și pentru adulți.Pentru că vrea să țina pasul cu noile generații, există acum “Cavit junior” cu produse pentru copii cu vârste între 1-14 ani și “Cavit 9 plus” pentru adulții care au rămas copii indiferent de vârstă. Tabletele au gust de ciocolată, vanilie sau caise și o formulă complexă de multivitamine (vitamine din complexul B, vitaminele A, C, D și E).
Încă de la inceput, din 1964, Cavit a câștigat încrederea românilor prin calitate, Cel mai probabil, în fiecare casă există o cutie de “Cavit” sau oricum ambalajul cutiei este întipărit în mintea părinților care, din generație în generație, cumpără aceste tablete pentru copiii lor.

Formule noi pentru sănătatea copiilor
Pentru copiii care petrec mult timp în colectivități și participă la activități ce presupun efort prelungit, laboratoarele Biofarm au creat o formulă complexă cu extract de Echinacea, “Cavit junior imun“, ideală pentru susținerea sistemului imunitar. Pentru copiii care suferă de diabet și care se confruntă cu probleme de greutate există tabletele “Cavit junior fără zahăr”.
Pentru o vedere ageră există “Cavit junior luteină” care, așa cum se înțelege și din denumire, conține luteină, un pigment galben sintetizat doar în plante ce protejează ochii. Sau, pentru spor la învățat în perioadele de efort intelectual intens, cercetătorii de la Biofarm vin cu formula ideală pentru funcționarea normală a sistemului nervos al copiilor, “Cavit junior memo“. Totodată, pentru copiii aflați în perioada de creștere și care evită tabletele, preferând siropul, există “Cavit junior sirop“, o formulă complexă de multivitamine cu gust de portocale.
Toate produsele corespund cu nevoile consumatorilor, sunt special concepute pentru întreaga familie și sustin dezvoltarea armonioasă a organismului, ne asigură producătorul care, de peste 90 de ani, susține că este alături de specialiștii din România în cursa pentru descoperirea celor mai bune soluții pentru menținerea sănătății oamenilor.

Strategia de dezvoltare
Fondată în 1921, Biofarm s-a concentrat pe dezvoltarea, producerea și comercializarea atât a unor branduri puternice, cât și a unor produse generice, fiind în prezent unul dintre primii zece producători existenți pe piața farmaceutică locală, o piața dinamică și foarte competitivă.
Lansarea de noi produse, îmbunătățirea portofoliului, dar și extinderea pe piețe externe reprezintă punctele cheie ale strategiei de dezvoltare a companiei, potrivit managementului Biofarm. Compania este prezentă deja în zece țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Lituania, Republica Moldova, Mongolia, Rusia, Ucraina și Ungaria.

Conferința organizată în data de 3 iunie 2014 cu sprijinul Academiei de Studii Economice și cursdeguvernare.ro, a lansat o provocare: “De la Made in România, la Made by România, trecerea la nivelul următor”. Produsele BIOFARM - Made by Romania.



 



Guy Jennigs și "Drumuri brâncușiene"



Brâncuşi a petrecut şase ani din adolescenţă la Craiova, fiind elev bursier eminent la Şcoala de Arte şi Meserii.Foaia matricolă cuprinde numai note de 9 si 10 și arată că a absolvit în patru ani în loc de 5.      

Această școală poartă numele marelui sculptor, la intrare există șase grinzi din lemn ce provin din atelierul lui Brâncuși de la Paris și un muzeu în care se păstrează numeroase obiecte ce au aparținut artistului. 
Turiști și specialiști din intreaga lume sunt interesați de locul în care Brâncuși s-a format.Din ce în ce mai mulți vin să viziteze Craiova și să participe la evenimente dedicate marelui sculptor.                

        Muzeul de Artă găzduiește 6 opere ale lui Brâncuși: Cap de fată (Orgoliu), Cap de copil, Sărutul, Coapsa, Împăratul roman Vitellius și Domnișoara Pogany (copie dupa cea din colecția Storck-Botez).

     Orașul s-a îmbogățit în ultimii ani cu sculpturi care reprezintă o carte de vizită a capitalei Olteniei.Simpozionul Internațional de Sculptură “Drumuri brâncușiene” organizat de Casa de Cultură Traian Demetrescu înfrumusețează orașul.La ediţia din 2014 au luat parte opt sculptori din cinci ţări.Timp de o lună, artiștii au prelucrat blocuri de piatră de Vratza, având ca temă opera lui Marin Sorescu.Materialele de promovare au fost realizate de un student la Graphic Design din Grecia care este pasionat de opera lui Brâncuși.Casa de Cultură Traian Demetrescu se află în Centrul Vechi al Craiovei și are o gradină foarte frumoasă, așa că turiștii pot poposi acolo să ceară informații sau să stea de vorbă cu Cosmin Dragoste, managerul instituției.  

        Guy Jennigs, director al Departamentului Artă Modernă și Impresionistă de la Casa de licitații Cristie’s, New York, a venit în februarie 2014 pentru prima dată în România să îi descopere originile şi spiritul marelui sculptor modern Constantin Brâncuși.
       „Pentru mine, vizita la Craiova este o nouă experiență și totodată o mare provocare. Am fost interesat foarte mult în ultimii ani de activitatea lui Brâncuși și simt că am înțeles complet spiritul artistului, spiritul omului”, a precizat Guy Jennigs.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu